7 mai 1986, ziua în care STEAUA și-a trecut numele în dreptul celui mai mare trofeu posibil în „sportul rege”. Dacă Diana avea cam, să zicem, minus cinci ani când s-a consemnat reușita ?, despre Andrei se poate spune că prins-o, chiar dacă abia dacă număra doi ani. ?? De-a lungul vremii, însă, am compensat cu urmărirea meciului înregistrat și, mai ales, cu povești ale protagoniștilor sau celor din jurul fenomenului – culese de pe oriunde am avut ocazia.
Așa că, atunci când am aflat despre VIP Legend Experience, adică sărbătorirea Cupei Campionilor Europeni, pe 7 mai, la Sevilla, alături de Gabi Balint, am răspuns imediat și pe nerăsuflate un categoric „DA”!
Ce a presupus experiența
Între 6 și 9 mai, am făcut parte dintr-un grup care a reconstituit traseul și trăirile fotbaliștilor de la STEAUA, din urmă cu 37 de ani: de la revederea hotelului unde a fost cazată echipa roș-albastră, până la plimbarea făcută înainte de meciul cu FC Barcelona, rememorarea discuțiilor din vestiar sau senzațiilor tari de pe teren – incluzând aici amintiri și replici „delicioase” cu oameni precum Marius Lăcătuș sau Emeric Ienei. Pe scurt, pe tot parcursul timpului, am aflat cum au trăit fotbaliștii de la STEAUA momentele respective, înainte și după ridicarea celui mai cel trofeu deasupra capului.
Mai întâi, pe 6 mai ne-am dat întâlnire la Aeroportul „Henri Coandă” și ne-am reunit cu grupul nostru, în frunte cu Gabi Balint, cu care am rămas aproape, pe durata tuturor zilelor. Aveam să aflăm, la fața locului, că nu eram chiar necunoscuți între noi: cu unii dintre ei ne știam de câțiva ani (Diana a lucrat în presa sportivă și încă mai contribuie, pe alocuri, la texte de profil) și chiar ne-am regăsit inclusiv cu oameni activi la meciurile Stelei din prezent. Și, dacă o parte din grup am aflat că ne era deja familiar, cu o bună parte din ceilalți am avut imediat senzația că ne-am fi știut de-o viață, pentru că am avut noroc de oameni deschiși și joviali, așadar am plecat către Sevilla cu senzația că suntem nimic altceva, decât un nucleu de apropiați. Căci, acolo unde vârsta, locurile de proveniență și ocupațiile poate despart, STEAUA unește. ?
Când am aterizat în Sevilla, ne-am regrupat într-un autocar și au început poveștile: după ce s-a așezat pe același loc, ca în urmă cu 37 de ani, Gabi Balint ne-a întors instantaneu în timp și ne-a mărturisit experiența cu ochii de atunci, pe care noi am trăit-o cu perspectiva de acum, „dublată” de imaginație din plin. A fost o provocare să ne închipuim ce-au simțit niște oameni tineri, care reușeau să iasă din România anilor ’80, la vederea unei țări extrem de diferite, care avea cu totul alte perspective. Și, bineînțeles, ne-am dat seama repede cum nimeni nu le dădea nicio șansă, lucru de care au profitat și l-au întors în favoarea lor.
Ajunși la hotel, prima seară a fost de acomodare și de timp liber. Am profitat din plin de ea, începând să testăm din lista considerabilă de locuri cu cea mai bună sangria din Sevilla – revenim cu recomandări, despre ce credem că ar merita trăit și ce ar fi păcat de ratat în aceste meleaguri andaluze și am găsit un restaurant minunat, în care am cinat și prânzit cu fiecare ocazie, pe parcursul celor câteva zile.
Apoi, pe 7 mai, după un mic dejun copios (mâncarea la hotel era foarte bună și variată), am pornit în grup într-o plimbare pe jos, pe stadionul „Ramón Sánchez Pizjuán”, alternându-ne ordinea și discutând între noi repere din acel an intens sărbătorit. Am trecut întocmai prin locurile în care, în urmă cu 37 de ani, se perindau Ladislau Bölöni și ai lui, când încercau să-și croiască drum, printr-o mulțime de oameni care le prevesteau o înfrângere. Istoria le-a arătat, însă, că gluma a fost către ei, iar norocul și inspirația au fost prezente de partea Stelei.
Lăcătuș, „fiara” de serviciu, Ienei, fin psiholog cu orice ocazie
„Mergeam prin parc și ne arătau toți degetele de la o mână. Cinci, cinci, atâtea o să luați”, ne-a povestit, râzând, Gabi Balint. „La un moment dat, unul s-a găsit să ne arate patru. «Tu ce ai, mă, ți-ai pierdut un deget?!», i-a zis Lăcătuș”. Emoțiile erau, așadar, uriașe, iar presiunea era și ea din plin. Mii de oameni roiau în jurul lor, iar jucătorii se simțeau tot mai mici. Aici intervenea fin, dar decisiv, Ienei, care cu stilul lui specific, detensiona situația mereu cu câte o glumă: „Nu vedeți că sunt tot cu roșu și albastru? Închipuiți-vă că sunt de-ai noștri”.
Întâlnirea cu stadionul a fost impresionantă. „Ramón Sánchez Pizjuán” impune respect, încă de când te apropii de el și, pe cât de „grăitor” și incredibil de maiestuos ni s-a părut -își respectă întocmai statutul de loc al unei echipe de fotbal importante în comunitatea andaluză-, pe atât ne-a făcut să ne întristeze gândul că lucrurile nu stau, nici pe departe, asemănător acasă. Și nici perspective că s-ar schimba ceva prea curând nu avem, să ne mai anime puțin optimismul…
Discuțiile din vestiar, dinainte de penaltiurile care ne-au dus în istorie
Apoi, Gabi Balint ne-a invitat la un tur al stadionului, la prima lui vizită aici, de la marea performanță: dacă în interiorul lui, în partea de muzeu, un ghid -o tipă de-a locului- ne-a povestit despre fiecare lucru important de acolo, mai apoi, cel poreclit „Găboajă” ne-a îndrumat spre vestiar și „ne-a teleportat” numaidecât în urmă cu aproape patru decenii, făcându-ne să simțim întocmai ce simțeau fotbaliștii Stelei, pe atunci. „Băi, băieți, noi suntem STEAUA! Nu ne interesează cu cine jucăm, că e echipă mică sau e echipă mare, noi avem identitatea noastră, jocul nostru!”, le spunea, pe atunci, Ienei, jucătorilor săi. Și avea succes! Căci, „când nea’ Imi spunea asta, Bumbescu dădea două șuturi prin pereți”, iar spiritul de luptă era cultivat întocmai cum se obișnuia în mentalitatea roș-albastră.
Când am ieșit pe teren, în dreptul porții unde Steaua a scris istorie, Gabi Balint ne-a povestit cum s-au desfășurat lucrurile. Era momentul penaltiurilor, acele clipe de tensiune, care pot pune probleme oricui și cărora nu le poate face față oricine. „Doi erau hotărâți să execute. Majearu și Bölöni. Ei băteau și în campionat. Lăcătuș stătea lângă mine. Nea’ Imi: «Hai, băieți, avem numai doi. Iovane!» Și Iovan face: «Nea‘ Imi, am cârcei pe aicea». Nea‘ Imi: «Puiule!», «Iordănescu: Dacă ratez și mă retrag, îmi stric toată cariera». Lăcă, lângă mine: «Bă, Găboajă». Eu visam, cu ghetele jos, jambierele jos, mă tot uitam pe sus, să nu mă treacă. Lăcă, iar: «Bă, Găboajă!». Îi răspund «Eu bat, dar dacă nu mă întreabă nimeni…», Lăcă, spre nea‘ Imi: «Bat eu cu Gabi și te facem cel mai mare antrenor!»”. Și așa a fost!
Dacă momentele în care s-a decis cine bate loviturile de la 11 metri au fost pline de emoții, ele nu s-au apropiat nici pe departe de trăirile de pe teren, din momentul apropierii de poartă: „Când am plecat să trag, a durat ca și cum aș fi venit pe jos din România până aici”. Dar a meritat: Lăcătuș și Balint au înscris, iar Cupa Campionilor Europeni a ajuns în vitrina Stelei!
Apoi, seara, am avut o cină festivă, într-un restaurant minunat, situat pe lac, cu un meniu de fine dining și bucătărie fusion, care ne-a bucurat papilele gustative pe deoparte și ne-a creat prilejul unor alte povești, pe de alta. Și, pentru că descoperim deseori cât de mică e lumea, cea care coordona echipa de chefi era tot din România, lucru pe care l-am aflat când a venit să ne salute și să se asigure că experiența culinară e una grozavă. Și a fost!
În următoarea zi, în aceeași formulă, am vizitat împreună locurile reprezentative din oraș, împreună cu un ghid, o doamnă tot din România, stabilită în Spania (și, pentru că lumea este, nu-i așa?, mică, am aflat cum copilărise în aceeași clădire cu Victor Pițurcă).
Și, totuși… Ce se petrece în Sevilla, rămâne în Sevilla
Cele mai multe povești vor rămâne, cel mai probabil, însă, în grupul nostru. Ce se petrece în Sevilla, rămâne în Sevilla. ???? Cert este că a fost o experiență absolut minunată și nu a fost zi, în care să nu ne spunem reciproc, între noi doi, cât de norcoși suntem. Nu am fi putut avea un coordonator mai bun și mai sufletist decât Theo, ne-ar fi fost mai greu să ne aducem aminte cât mai bine de cele petrecute fără implicarea lui Vlad și a Mădălinei (grozave poze!), serile de povești n-ar fi fost la fel fără, mmm, optimismul lui Emil și debate-urile cu Ștefan și cu siguranță n-am fi râs nici pe departe atât de mult, fără aportul domnilor Pașcu și al glumelor cu „Ionuuuuț” ? și, în general, al grupului compact de prieteni din care făceau parte, în care „ne-au adoptat” imediat și ne-au făcut să ne simțit întocmai ca într-o familie mai mare.
Cât despre Gabi Balint, nu a făcut decât să ne confirme părerea foarte bună, pe care o aveam despre el, dintotdeauna: nu ne ascundem – ne place teribil că are coloană vertebrală, că se avântă în subiecte de la care alții se sustrag ? și ne bucurăm din plin că susține necontenit fenomenul STEAUA ?, ducându-i povestea mai departe cu orice ocazie. A fost realmente o plăcere să petrecem câteva zile alături de el și îi mulțumim sincer pentru naturalețe, autenticitate și disponibilitatea prin care ne-a înlesnit niște momente incredibile, greu de pus în cuvinte, pe care ni le vom aminti, cu siguranță, toată viața, zeci de ani, de acum încolo. ?
Cât a costat pachetul VIP Legend Experience
Noi am aflat despre program, încă din primele clipe de lansare, undeva prin luna martie – iată un lucru bun, legat de faptul că Diana face, zilnic, revista presei sportive. ? Coordonat de agenția de travel Oombla (grozavă comunicarea cu Roxana!) și promovat de „Gazeta Sporturilor”, prețul early booking prezentat de publicație a fost de 1.500 de euro de persoană, menționându-se că, ulterior, va fi de 1.600 de euro. Noi am rezervat încă din prima clipă, așadar nu știm, ulterior, dacă s-a menținut sau nu tariful preferențial.
Ce am avut inclus în pachetul VIP Legend Experience
În prețul menționat, am avut următoarele facilități, lor adăugându-li-se costurile pentru mesele de prânz și cină, pe care le-am luat unde am vrut, pe alocuri individual, pe alocuri reunindu-ne cu o parte din grup și, bineînțeles, costurile pentru ce ne-a mai plăcut de luat ca amintire din Sevilla.
Așadar, în prețul pachetului au fost incluse:
– biletele de avion dus&întors, cu îmbarcare priortară și bagaj de mână inclus;
– transferul aeroport-hotel și hotel-aeroport;
– trei nopți de cazare cu mic dejun inclus la un hotel de patru stele;
– turul stadionului „Ramón Sánchez Pizjuán”, cel pe care s-a jucat finala din 1986;
– cină de lux la un restaurant renumit din oraș;
– turul orașului cu ghid în limbă română;
– tricou personalizat pentru fiecare participant: de altfel, Andrei l-a rugat pe Gabi Balint să le semneze (Diana avea prea multe emoții ?) și le vom înrăma, față-verso, drept încă un tribut adus experienței memorabile avute împreună.
Per total, a fost, cu siguranță, cel mai frumos 7 mai, pe care îl puteam spera vreodată că-l vom trăi. Și, deși va fi foarte greu de egalat, nu ne rămâne decât să sperăm că se vor mai apropia și altele, măcar pe alocuri, cu experiența trăită împreună în Sevilla. Căci, fără pasiuni, trăim într-un degeaba relativ. Iar STEAUA e, cu siguranță, o stare de spirit! ??
