You are currently viewing Andreea Arju, un mix de pasiune, povești și bijuterii

Ultimul weekend din luna iulie a adus o revelație, petrecută în Sinaia, într-un loc cumva surprinzător. Aflați acolo pentru o aniversare tradițională în familie, n-am ratat ocazia de a lua la pas, printre drumeții și plimbările prin stațiune, Târgul Happy Market, organizat chiar în acele zile. Prilej prin care am realizat că este posibil să ratăm oameni speciali, dacă nu ridicăm privirea la timp din pământ. ?

arjuart.com, un business cu totul altfel

Dintre toate standurile prezente, unul părea că se evidențiează cu ușurință, datorită omului dincolo de „tejghea”: un chip blând, deseori luminat de un zâmbet și gata să relateze povestea fiecărei bijuterii pe care o crease. Acolo, am descoperit cercei, inele și coliere, multe dintre ele total diferite cu cele de prin alte părți.

În prima zi, în care am fost acolo (și am trecut în fiecare, din cele petrecute în zonă), de degete Dianei se „lipise” de un inel, stilul „răsucit”, care emana senzația de vară prin tot materialul lui. Sigur, mai există modele similare, dar niciunul așa de frumos, așa de natural, așa de grațios.

De partea cealaltă a standului, s-a auzit vocea Andreei Arju, creatoarea bijuteriilor. „Ia-ți timpul tău, nu te grăbi”, a spus, natural și grijuliu, în ideea ca omul din fața ei să aleagă ceva doar dacă simte că i se potrivește, nicidecum doar pentru a-și vinde lucrurile. Din prima clipă, Andreea a dat senzația ține ca o creație de a ei să ajungă la persoana potrivită, care să o poarte prin lume. A fost primul indiciu că am descoperit un om wow și ceea ce am aflat, ulterior, doar ne-a confirmat ipoteza.

Ce m-a cucerit iremediabil de la arjuart.com

A urmat, desigur, „testul Diana”, adică am plecat la cazarea noastră, în ideea de a nu lua ceva din impuls și a reveni doar după un timp de gândire. Căci, atunci când ai tendința de a-ți cumpăra multe lucruri, ajungi să patentezi și o asemenea verificare. ? Doar că a fost consemnat un record și testul a ținut cam… încă două standuri, pe care le-am parcurs cătinel, apoi am revenit „glonț” și l-am cumpărat. În seara aceea, gândul ne-a rămas la ea și am făcut un research despre cine este și ce face, atât cât ne poate spune Internetul.

Am aflat (ceea ce ne spusese și ea) că iubește animalele și că se implică activ să le facă viața mai frumoasă, având câteva suflete cu patru picioare, care îi țin companie chiar în atelierul ei. Mai mult, în luna martie, spre exemplu, a creat o serie de mărțișoare mi-nu-na-te, pe care le-a direcționat către o asociație care se ocupă cu îngrijirea animalelor, ajutând-o astfel să obțină fonduri. Și am mai aflat că spiritul ei artistic nu se limitează la bijuterii (pe care le conturează cum nu prea am mai văzut!), ci dă altă viață și noțiunii de ce înseamnă mobilier și cum poți să ai în living nu un simplu suport de cești, ci o masă care să spună o poveste.

Apoi, a doua zi, am mai trecut pe la ea și am completat ceea ce știam: după o perioadă în care a locuit în București, că s-a mutat cu tot cu business-ul ei în Sibiu cel puțin pentru moment (n.r. între timp, în Brașov) și participă la diverse târguri și în actualul oraș, și în Capitală și, după câte se vede treaba, în zonele montane, mergând pe diverse meleaguri, să-și facă „auzite” creațiile.

Bijuteriile Andreei se împart în două categorii: „Handcrafted one-of-a-kind jewelry”, de unde eu am pus deja ochii pe medalionul „Sunrise” și aștept ocazia potrivită pentru el, precum și „Laser cut&lost wax casting jewelry”, de unde am deja cele două inele, „Rope” și „Forever” și de unde am adăugat deja în wishlist o pereche de cercei și un medalion. 😀

Întâlnirea cu Andreea Arju ne-a făcut să realizăm trei lucruri

  • s-ar putea să tindem să „șablonizăm” oamenii și, uneori, să ratăm povești mișto și oameni aparte, porninând de la prejudecata că toți sunt la fel (this is sooo wrong);
  • ne-am schimbat puțin părerea despre bijuterii, deși într-un timp foarte scurt: comparând ce aveam salvat în bookmarks, de-a lungul vremii, apoi coborând privirea spre cele două inele făcute de Andreea, sincer, nu încape comparație;
  • bineînțeles că au intrat repede și alte creații de-ale ei pe wishlist și, deși se pot comanda prin site, ne-a plăcut așa de mult, încât n-ar fi deloc exclus să preferăm să o vizităm special la unul dintre târgurile din țară.

Unde o găsești pe Andreea Arju

Facebook: https://www.facebook.com/Andreea.Arju/;
Instagram: https://www.instagram.com/andreea_arju;
Site: https://www.arjuart.com/.

Lasă un răspuns