Arieșeni, un loc idilic, în care descoperi muntele altfel: drumuri spectaculoase, peșteri și peisaje care îți taie răsuflarea

Arieșeni a fost următoarea noastră destinație, după Lacul Cinciș și Hunedoara și ne-a așteptat cu o temperatură mai spre iarnă, deși era abia începutul toamnei. Cazare ne-a fost Cabana Daria, un loc superb, care este în apropiere de locul menționat, între Arieșeni și Gârda de Sus. Drumul către cazare este izolat de la drumul principal și, bine de știut, e unul foarte îngust, pe care nu au loc două mașini, așadar este nevoie de precauție mare și e nevoie să mergi foarte încet. Noi am fost toamna și ne-am descurcat, însă iarna ni s-ar părea periculos.

Cabana Daria, cazarea din Arieșeni, la care ne-am întoarce oricând

Complexul este realmente spectaculos, oferă un peisaj minunat și curtea este enormă, inclusiv la capacitate maximă a cazărilor ar fi extrem de aerisit în curte, atât de generos este spațiul.

Sunt trei corpuri de cazare, iar noi am stat în Cabana Daria 2, la etajul cu aceeași cifră. Pentru aceia care se deplasează mai greu, e bine de știut că scările sunt din lemn, genul îngust – am bodogănit un pic, cât am dus bagajele. 😀 Dar a meritat din plin și am merge liniștiți și a doua oară, și de am fi stat la etajul 10 (care nu există, însă atât de frumos a fost).

Micul dejun ni l-am asigurat singuri, întrucât în perioada pandemiei nu mai era oferit de gazde, însă la cum am simțit lucrurile pe acolo, credem că ar fi fost cel puțin delicios și de ținut minte. Așadar, într-un spațiu comun în bucătăria de la parterul clădirii noastre, am ținut gustările „de dimineață”, iar micul dejun propriu-zis l-am luat în grădină, bucurându-ne de o priveliște foarte relaxantă.

Bonus, am avut parte și de o pisicuță de-a locului, pe care am botezat-o Milica van Basten: foarte prietenoasă și ne întâmpina mereu.

Mama Uța, un loc celebru și nu degeaba, unde se mănâncă grozav

Prânzul l-am luat la Mama Uța, un loc extrem de cunoscut (am avut surpriza să aflăm, în diverse contexte și destinații total diferite, că multe persoane ni-l recomandau, când aflau că plănuim o expediție în Arieșeni), cu o mâncare extraordinar de gustoasă, la care am reveni cu ochii închiși oricând. Prețurile au fost mai mult decât decente, căci cu 100 de lei de cuplu am savurat câte două feluri, ceva bun de băut și un desert în doi.

Pentru cină, Mama Uța ar fi fost din nou o alegere grozavă, însă întâmplarea a fost că șederea noastră la Arieșeni s-a suprapus cu a unor prieteni dragi și atunci gustarea de seară a fost împreună, ceea ce a fost minunat.

Cele trei zile petrecute la Arieșeni au fost pline de plimbări, care ne-au plăcut, așadar le recapitulăm și recomandăm mai departe:

Ce să nu ratezi în Arieșeni

Peștera Poarta lui Ionele, un loc spectaculos, amenajat ca un pod înălțat, pe care vizitatorii se plimbă. În cazul nostru, am fost un grup de șase persoane, astfel încât n-a fost o problemă menținerea distanței ca măsură de precauție. 🙂 Potrivit ghidului nostru, există o versiune și mai spectaculoasă a acestei peșteri, care la ploi puternice sau topirea zăpezii, apare un curent de apă puternic, care indună întreaga podea a peșterii. Faptul că peștera este inundată mare parte din an se vede și în culorile pereților săi, care au nuanțe diferite, în funcție de porțiunile la care a ajuns apa.

Drumul Cheile Ordâncușei, o rezervație naturală, protejată prin lege, pe care am parcurs-o cu mașina, sub privirea noastră derulându-se niște peisaje minunate.

Poiana Călineasa este un loc la cota 1.400m, în care am poposit și care ne-a îmbiat să ne așezăm, pur și simplu, pe iarbă și să admirăm priveliștea. Ne-au ținut companie și doi căței foarte prietenoși, pe care i-am botezat Cristocea și Emilian. Amândoi au fost fericiți că i-am vizitat și, sincer, ne-a plăcut și nouă de ei. Zona este minunată, plină de verdeață, liniștită și are o biserică de lemn, chiar în vârf de munte, iar drumul este asfaltat – așadar, se poate ajunge și cu mașina.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara era închisă pentru modernizări, când am fost noi și, deși știam acest lucru, tot am vrut să facem câțiva pași spre ea, cât ne-a fost permis. La poalele locului am fost întâmpinați de săteni, care își vindeau produsele și am încercat, pentru prima dată, dulceață de gogonele – domana care a făcut-o ne-a spus că fie o iubești, fie o urăști. Jumătatea feminină o iubește, jumătatea masculină spre deloc, deci putem spune că știa ce vorbea. 😀

Surpriza sejurului: piscină în aer liber, în plină lună septembrie

Piscina Perla Arieșului, o pisicină absolut normală, însă înconjurată de un peisaj minunat. Când am fost noi, am avut parte de câteva ore singuri, apoi ne-am împrietenit cu cineva chiar din partea locului, care ne-a mai povestit lucruri de prin partea aceea.

Deși noi nu am ajuns, prietenii noștri despre care povesteam și cu care am savurat cinele, ne-au recomandat traseele Groapa Ruginoasă și Cascada Vârciorog, amândouă musai de făcut cu încălțăminte potrivită.

Peștera Urșilor, nerecomandată pe timp de pandemie COVID-19

Altminteri, la plecarea spre următoarea destinație din acel concediu, am făcut un popas la Peștera Urșilor, unde regulile de pandemie COVID-19 erau de ordinul SF, nici aici nu părea să fi ajuns vestea că există un virus la nivel mondial: deși până la procurarea biletelor totul părea OK, distant și precaut, după ce le luai și urcai spre zona de intrare în peșteră, dădeai spre o îmbulzeală și o mulțime de vreo 30-40 de oameni, care se împingeau între ei, sub ochii unui domn care verifica biletele, și el prea aproape de oricine. Dincolo de asta, turul peșterii a fost unul spectaculos, fiind printre cele mai impresionante pe care le-am văzut, până acum, chiar dacă glazurate cu un pic de stres, căci a trebuit să rămânem mai mereu în urma grupului cu tendințe de prietenie și îmbrățișări forțate între necunoscuți. 🙂 Și să ne facem că plouă, la îndemnurile ghidului, precum „Nu rămâneți în urmă, stați mai aproape de grup, haideți să mergem compacți”, cumva destul de amuzante, dacă nu ar fi fost triste. 🙂

Arieșeni rămâne pentru noi locul în care muntele ni s-a arătat altfel, decât ceea ce știam, până acum – mai idilic, mai tradițional, mai viu colorat.

Lasă un răspuns