Băile Olănești, între vechi și nou: ce poți face într-o stațiune de tratament, când ai +20 de ani?

Băile Olănești este genul de loc în care, dacă ajungi ca adult al zilelor noastre, sunt șanse mari să însemne două lucruri: fie ai de urmat o schemă de tratament (căci găzduiește numeroase izvoare, recomandate în funcție de eventuale afecțiuni), fie ai mers acolo, în copilărie, cu bunicii sau părinții și revii dintr-o oarecare nostalgie amestecată cu un strop de curiozitate, să vezi ce s-a mai petrecut prin zonă. 🙂

Anul 2020 nu a „iertat” stațiunea, care pare să încerce o reinterpretare a ceea ce, până mai vara trecută, era neschimbat, în raport cu ultimele două decenii: parcul principal din stațiune a fost „ras”, încă din iarnă. Și, dacă e să fim optimiști, abia la anul ar putea fi din nou un loc bun de luat la pas în plimbarea zilnică sau „de refugiat” într-o zi mai călduroasă.

Băile Olănești, o capsulă a timpului

În ceea ce privește clădirile-reper, spre exemplu, unul dintre principalele hoteluri ale locului, Parâng, pare să fi rămas în anii ’90, iar de jur împrejur observi fie clădiri uitate de timp, fie câteva aflate în reconstrucție.

Însă, ca în orice loc, poți găsi măcar o fărâmă din ceea ce e important pentru tine sau ceea ce îți place. În cazul nostru, am luat partea bună a stațiunii: câteva zile de relaxare profundă, în care ne-am împărțit timpul între un somn zdravăn, un mic dejun sănătos, o plimbare de câțiva kilometri prin păduri, asezonată cu mure direct din tufe, un prânz gătit ca la carte, o siestă, un joc de rummy, o plimbare de seară prin împrejurimi și, a doua zi, de la capăt. Într-un fragment de două-trei-patru zile te-ar putea face să trăiești mai încet, mai liniștit, mai bine.

Vila Andrei, alegerea noastră de cazare la Băile Olănești

Noi am locuit la Vila Andrei, aflată pe un mic deal, făcută cu simț de răspundere, renovată chiar anul acesta și organizată corespunzător pentru perioada de pandemie în care încă ne aflăm. Câteva lucruri care ne-au plăcut, în acest context: aveam dezinfectant la intrare și eram încurajați să-l folosim, în bucătărie puteau fi maximum patru oameni concomitent, eram încurajați să servim masa în grădină, fiind un foișor special gândit pentru acest lucru, mesele erau așezate la o distanță rezonabilă și, exceptând că unii conlocuitori nu respectau distanța față de ceilalți, ceea ce nu putem pune pe seama gazdei, ci pe a educației celor dintâi, locul a fost o cazare cât se poate de sigură, în aceste vremuri.

Restaurantul Hotel Stogu, locul unde poți lua masa la Băile Olănești

În cazul nostru, pentru o cameră cu pat matrimonial, cu balcon unde ne-am savurat cafeaua, în fiecare dimineață și după-amiază, a costat 150 de lei/noapte, mesele fiind în grija noastră. Cu excepția micului dejun, pe care l-am organizat singuri, prânzul și cina le-am luat în stațiune, majoritatea la restaurantul Hotelului Stogu, un loc pe care îl știam ca fiind OK, din anii anteriori și, o dată ca experiment, la Autoservirea de la Hotel Central.

În cazul celui dintâi, mesele au fost reorganizate, astfel încât există vreo opt mese de patru persoane și poate tot atât de două, la distanță corespunzătoare una de celelalte. Organizarea nu este dintre cele mai bune, am spune chiar că lipsește pe alocuri: ca să prinzi o masă nu te poți baza pe orânduirea lor, ci o vânezi de-a dreptul și, în fiecare zi, am asistat la disensiuni între oameni care încercau să se bage unii în fața altora, ceea ce nu e tocmai prietenos cu distanțarea socială. Mai mult, într-o zi, comanda noastră a fost pusă pe o masă alăturată preț de câteva secunde, până când oamenii i-au explicat chelnerului că nu au ales mâncărurile respective, apoi aceleași ne-au fost aduse nouă – un alt indiciu că personalul de acolo nu conștinentizează rigorile vremurilor, asezonat cu faptul că, în toate zilele, am observat cum majoritatea chelnerilor purtau masca incorect.

Mâncarea este decentă, iar prețurile în raport cu stațiunea. Spre exemplu, pentru o saramură de somon, am plătit 31 de lei și pentru o porție de cartofi natur cu unt și verdețuri 7 lei. La noi n-a existat nicio zi fără papanași, delicioși de altfel, pe care i-am servit cu dulceață de vișine, o porție formată dintr-un papanaș costând 16 lei.

Autoservirea de la Hotel Central, o alternativă în Băile Olănești

La unul dintre prânzuri am fost curioși să testăm și Autoservirea de la Hotel Central. Mâncarea a fost mult mai bună, însă locul mai aglomerat, mesele nu erau la o distanță suficientă, iar oamenii care așteptau la rând păreau că o să te ia în brațe, în curând. Așadar, a rămas o experiență singulară, cu toate că totul a fost delicios, iar personalul ireproșabil. Noi am încercat ciorba de perișoare, șnițelele din pui și porc, cartofii prăjiți (care nu erau congelați, ca la Hotel Stogu). Deserturile au rămas și ele în anii ’90 – existau doar eclere și savarine. Orientativ, prânzul pentru o persoană, format din două feluri, desert și o băutură, costă în jur de 45 de lei.

Desigur că stațiunea mai are terase, cel puțin încă vreo 10, însă la o primă privire nu ne-au inspirat deloc siguranță, așadar n-am îndrăznit nici măcar un experiment.

Traseele pe care le poți lua în calcul la Băile Olănești

  • Mănăstirea Comanca
    Vorbim despre o plimbare de maximum o oră, în funcție de ritm, parte prin petice de soare, parte prin pădure. De îndată ce se zărește mănăstirea, mai e o pantă de aproximativ 200 de metri de urcat și se ajunge la lăcașul care datează din secolul al XVIII-lea. În curtea mănăstiri există câteva mese unde vizitatorii pot mânca (în cazul în care au ceva la ei) și să-și tragă sufletul, totul în deplină liniște.
    Biserica datează din 1736 și are un început tematic acelor vremuri, fiind construită cu bolovani aduși din râu și cărămizi pe tencuială din var și având un acoperiș din șindrilă. Oamenii locului povestesc că schitul a fost întemeiat, după ce copiii unui vornic au murit, acesta alegând să se călugărească și să facă, pe cheltuiala sa, biserica despre care vorbim. Interesant este că, de-a lungul timpului, a servit și drept loc în care se învăța carte, de către copiii de prin satele vecine, până în perioada interbelică. Mai aproape de vremurile noastre, începând cu 1997, vreme de un deceniu, schitul a fost renovat și, odată cu acest lucru, biserica a fost resfințită și ridicată la rangul de mănăstire;
  • Tisa este un sătuc în apropiere de Băile Olănești, iar traseul pornește de la marginea stațiunii, dinspre izvoarele de tratament, fiind două variante: fie cu mașina, fie drumul fiind prin pădure, spre Tisa-Gurguiata-Schitul Bradul, întreg traseul având aproximativ 7 kilometri, iar până la Tisa durează cam 40 de minute la pas ușor. Pe drumul de mașină, pe care noi l-am luat la pas, cu 2 kilometri înainte de Tisa există un izvor cu apă potabilă și extraordinar de bună. De fiecare dată când am ajuns acolo, căci am mai fost și în alți ani, ne-am întâlnit fie cu localnici sau oameni de prin împrejurimi, care își făceau plinul a numeroase bidoane pentru acasă, fie cu simpli călători, la fel ca noi, care își goleau sticlele cu apă din comerț pentru a se bucura de cea rece de izvor, direct de la sursă.

Una peste alta, Băile Olănești îți arată o mostră din cum petreceau concediile majoritatea oamenilor, în anii ’90, fiind fie o sursă de nostalgie, fie un loc curios, în ochii celor mai tineri.

Acest articol are 2 comentarii

  1. doihoinari.ro

    Noi oridecateori mergem in Olanesti, ne simtim mai tineri… 🙂 Pentru „sportivi”, cu bicicleta, se poate ajunge pe Cheile Folea, pe drum forestier, plimbare usoara. Sau cu un mic ocol spre schitul Pahomie. Pe jos, este o poteca incredibil de frumoasa, mai ales toamna, ce duce in saua „La Lac”, sub vf. Stogu. Se poate ajunge spre „Dosul Pamantului” si muntele Naratu, zone salbatice si frumoase. Pacat ca statiunea a ramas in anii 90. Dar pe noi asta ne distreaza de fiecare data. :-))

    1. Ghindele

      Și, uite așa, am început deja conturarea listei de „to do”, pentru vizita de anul următor. :)) Mulțumim! P.S. Și noi ne amuzăm despre „capsula timpului” în care se află locul, dar luăm părțile bune din el, chiar e relaxant să revenim, măcar câteva zile, în fiecare vară. În plus, e evadarea perfectă, în perioada caniculară. 😀

Lasă un răspuns