Ce să faci o zi în Capri, insula cu peisaje de vis din Marea Tireniană

Albastrul cel mai albastru, grote misterioase, munți impunători, iahturi cu duiumul – așa arată panorama asupra lui Capri, un loc de-a dreptul spectaculos. Din cele 10 zile petrecute pe Coasta Amalfitană, una a fost dedicată vizitei lui Capri, totul fiind documentat (și încă foarte bine! ?) de Andrei. Aveam să descoperim un loc splenind, unde albastrul se contopește cu mai contrastantele culori ale florilor și să-i descoperim tainele a fost, pur și simplu, o plăcere.

Faptul că vorbim despre un loc foarte cunoscut și extrem de bătătorit face ca experiența Capri să fie și înțesată de „comercial”, de tourist-trap-uri și e o artă fină să jonglezi printre ele, să faci abstracție de partea aceasta și să găsești autenticul zonei. Noi am achiziționat excursia printr-o aplicație, BeIT (big no-no, în cazul nostru! ?) și recomandăm o mai mare atenție la alegerea companiei care organizează astfel de evenimente. Din păcate, toate cele trei excursii, și cea din Capri, și cea din Ischia, și cea de admirat Coasta Amalfitană de pe apă, au fost marcate de o comunicare foarte anevoioasă, de neseriozitate și de întârzieri foarte mari (și neanunțate) – revenim, în curând, cu toate detaliile, în speranța că alții vor afla din timp și „vor sări” partea care le-ar putea amărî vacanța.

Cât costă o excursie în Capri?

Revenind, biletul pentru Capri a costat 74 de euro de persoană, cu plecare din Sorrento, orașul-cheie din vacanța noastră, însă se poate ajunge și din Napoli sau alte orășele de pe coastă. Dacă partea organizatorică a fost sub orice critică, odată ajunși pe barca celor de la Capri Bell, ne-am mai relaxat datorită ghidului nostru, o tipă absolut minunată și jovială ?, care aflând de toată tevatura, s-a interesat și mai mult de noi, pe tot parcursul excursiei. A fost tare plăcut să-i simțim empatia și chiar ne-a îndreptat startul în ziua dedicată lui Capri.

Cum spuneam, excursia a fost 74 de euro de fiecare, tarif care a presupus transportul cu vaporașul dus-întors. Ajunși acolo, am fost îndrumați către un ghișeu pentru a achita o taxă de 2,5 euro de persoană și ne-a fost recomandat un day-pass pentru transportul pe insulă, cu un fel de hop-on-hop-off. Iniția, suna bine: un bilet costa 20 de euro și mergeai toată ziua cu el, din oricare punct avea stație, însă s-a dovedit a fi un tourist-trap, unele dintre mașini fiind efectiv deplorabile, într-o stare jalnică, iar în una dintre ele oamenii stăteau efectiv cu genunchii la gură în timpul transportului (fără a fi o figură de stil, din păcate). Așadar, dacă ajungi în zonă și ți se recomandă varianta aceasta, think twice! Ieși mult mai câștigat ori mergând pe jos, ori la autobuzele clasice, ori apelând la un taxi. Despre cea de-a doua categorie te poți documenta pe capri.com, de care noi am aflat mai târziu, prea târziu!, dar tu ai șansa „să sari” pățaniile noastre. ?

Villa San Michele, un vis frumos

Pașii ne-au purtat spre Villa San Michele, din Anacapri, care face parte din Grandi Giardini Italiani și i se datorează unui om admirabil – ne-a impresionat povestea lui și bunătatea care i-a rămas în urmă ca renume ne-a cucerit pe loc. ? Se spune că apariția acestei așezări a fost un vis din tinerețe al doctorului Axel Munthe, apărut încă de când a pășit, prima dată, pe insulă. Văzând ruinele unei mici capele, și-a dorit instantaneu să o achiziționeze pentru a o repara și transforma în loc de odihnă. Așa se face că, în anul 1895, medicul suedez a cumpărat vechea capelă și a apărut Villa San Michele, care a fost construită fără arhitecți profesioniști, după principiul «cât mai mult aer și cât mai mult soare posibil». Construcția nu avea să fie fără surprize – în timpul lucrărilor de restaurare, au fost descoperite urmele unei vile romane, care au fost „respectate” și înglobate în noua așezare.

Ce ne-a impresionat, însă, cel mai mult la Axel Munthe și ne-a câștigat imediat simpatia au fost iubirea și respectul pentru animale. Omul era cunoscut pentru dragostea lui față de necuvânătoare, pe care le proteja mereu. Spre exemplu, a înființat o zonă protejată pentru păsări, după ce a văzut că acelea cântătoare sunt vânate de localnici. Nu s-a oprit aici: multe alte animale, inclusiv o maimuță!, au fost oaspeții locului și, pe tot parcursul șederii lui în Villa San Michele, le-a făcut viața frumoasă.

Ceva mai târziu, la moartea sa, Axel Munthe a donat așezarea statului suedez, iar astăzi, Villa San Michele este deținută de o fundație suedeză, care a transformat-o în muzeu. E tare, tare plăcut să te plimbi prin încăperile și grădinile de aici, iar uneori, în timpul verii, au loc concerte de muzică clasică -în mod cert următoarea vizită va fi planificată și în funcție de un astfel de eveniment.

De la Villa San Michele am văzut și cea mai frumoasă panoramă asupra insulei întrezărind inclusiv Vezuviu. Un bilet aici costă 10 euro, iar peisajul e absolut de vis. Merită măcar o oră din timpul și așa limitat de pe insulă, în cazul în care o vizitezi cu o excursie de o zi, pentru că tihna de aici e greu de reprodus în alte contexte.

Giardini di Augusto și panorama minunată asupra împrejurimilor

Tot în Capri am luat la pas Giardini di Augusto, unde se putea intra gratuit când am fost noi, existând de așteptare – să fi stat vreo 15 minute, ca să putem intra. În apropiere, am cedat tentației unui tourist-trap ca la carte – ne-am făcut cadou extravaganța de a lua două mojito, crezând că sunt cocktail-uri – când colo, erau niște banale limonade, e drept, foarte bune!, dar aruncate în două pahare de plastic, pentru care am plătit 100 de lei, așadar 20 de euro. Ne-a durut puțin sufletul. ?

Revenind la Giardini di Augusto, merită din plin jumătate de ceas, în care să-ți acorzi răgaz și să le iei la pas, să observi florile și copacii și să te bucuri, pur și simplu că exiști. Nici ele nu se lasă mai prejos în privința panoramei!

Pentru că timpul nostru pe insulă a fost limitat, ne-am rezumat la o gustare frugală, to go, nu ceva ieșit din comun, încât să recomandăm vreun restaurant. Singurul loc în care am poposit a fost dimineața, când ne-am oprit la un bistro, să savurăm o cafea. Când am ajuns noi, erau majoritatea meselor libere, așa încât am întrebat dacă este în regulă să stăm la una dintre cele cu panoramă, însă nu au fost de acord și ne-au direcționat la unele de plastic, de peste drum, știind deja că avem un popas scurt. Ne-ar fi plăcut să fie mai umani, dată fiind ora liberă și faptul că nu era nici potențial de a se aglomera, însă fiecare face așa cum știe.

Când s-a făcut ora noastră de întoarcere de pe insulă în port, acolo unde ne reîntâlneam cu grupul pentru a merge cu vaporașul înapoi în Sorrento, nu dibuiam unde e stația de autobuz pentru care aveam acel day-pass, pe care l-am considerat până la final o investiție foarte nefericită.

Întrebând un domn taximetrist, ne-a spus că ne duce el. Rezervați, i-am spus că avem acel abonament și că, din ce știm, include doar autobuzele și ne-a zis relaxat că nu e nicio problemă, chiar ne poate duce el. La final, ne-am pregătit să plătim drumul, cum de altfel am și găsit normal, însă pur și simplu ne-a spus că nu e nevoie și ne-a lăsat în port, de unde urma să luăm vaporașul pentru întoarcere. Ni s-a părut un gest extrem de frumos și de empatic din partea omului – parcă a simțit nevoia să compenseze părțile mai puțin frumoase din zi, fără chiar să știe despre ele. I-am mulțumit cu sinceritate și ne-am luat rămas-bun – datorită lui, media zilei a fost mult mai bună.

În cele din urmă, bineînțeles că nu am plecat fără celebrul „talisman” capri bell, un clopoțel de ceramică, foarte frumos, care ne completează balconul toscan de acasă – 15 euro bine investiți! ? Ne-ar fi plăcut să ajungem și la Blue Grotto, însă vremea din ziua în care am fost noi nu era favorabilă, așadar am reportat ideea pentru o altă vizită.
Per total, Capri ni s-a părut un loc spectaculos și, dacă-l „dezvelim” de agomerație și reperăm la timp încercările oamenilor de a te păcăli cu tot felul de „combinații” financiare, este perfect pentru (măcar) o zi memorabilă!