You are currently viewing O zi departe de Capitală (și ce să faci, când întâlnești ursul)

Vineri, ne-am luat o zi liberă, după câteva zile consecutive petrecute majoritar în casă și după multe săptămâni în care practic n-am respirat aer „curat”, fiecare ieșire afară fiind obligatoriu cu mască de protecție. Așa că ne-am suit în mașină și am pornit spre Lacul Bolboci, pe care l-am vizitat și pe o vreme mai prietenoasă, în vara anului trecut.

Podu cu Florile, traseu planificat pentru primăvară

Am ajuns acolo cu gândul unei drumeții spre Podu cu Florile, un traseu considerat ușor, de aproximativ patru kilometri și cu niște peisaje superbe. Asta din ce am văzut noi în timpul research-ului, căci nu am ajuns, până la urmă, acolo. După vreo 15-20 de minute de mers, ne-am dat seama că ar fi mai prudent să așteptăm câteva săptămâni, până să ne încumetăm: zăpada era până la genunchi, drumul nu era bătătorit și eram singuri cuc.

Ne-am mulțumit cu plimbarea ușoară, pe parcursul căreia ne-a însoțit permanent un prieten blănos, pe care l-am botezat Fideluță. Care avea și alți prieteni, dar mai somnoroși, însă asta nu ne-a oprit să le dăm și lor nume. 😀 Așadar, Castron, Pirpirin și Campari au rămas să se odihnească, iar noi am făcut câțiva pași și pe barajul Lacului Bolboci, cu amintirea lui splendidă de pe timp de vară, dar cu aerul rece și curat de acum.

Probabil îmbiați de aerul tare, dar și de zărirea unei cabane, am poposit puțin și la Cabana Bolboci, una ne-am tratat cu o ciorbă de fasole și afumătură și una de burtă (30 de lei foarte bine investiți, căci atât ne-a costat, cu tot cu băuturi), prilej prin care ne-am reamintit gustul specific al mâncării de cabană de munte.

O plimbare cu telegondola și (aproape) o întâlnire cu urșii

Apoi, pentru că aveam câteva ore rămase libere, în lipsa finalizării traseului cu care plecasem în minte de acasă, ne-am îndreptat spre Sinaia și am mers către zona de gondole. Acolo, mergând spre casa de bilete, ne-am întâlnit cu un domn care abia se întorcea, care ne-a întrebat dacă urcăm și, răspunzând că da, ne-a oferit abonamentul lui de o zi. Pur și simplu, fără să ne fi cunoscut, ceea ce ne-a mișcat, pentru că nu suntem obișnuiți cu astfel de gesturi, nici să le facem, nici să avem parte de ele. Așa că, deja zâmbind, am urcat cu gondola către cota 1.400m. Pentru că am prins o vreme primăvăratică, era tare plăcut sus și ne-am gândit că ar fi o idee grozavă să ne întoarcem spre 1.000 pe drumul pentru mașini, ca să ne mai bucurăm puțin de aerul curat.

Zis și făcut. Pe la jumătatea drumului, din sens opus a venit o mașină, al cărui geam a fost lăsat jos și de unde am auzit: „Vedeți că, după curba asta, sunt niște urși chiar în mijlocul drumului”. Ne-am blocat puțin, pentru că doar câteva minute mai devreme dezbăteam ce șanse ar fi să existe urși pe unde trecem și concluzia noastră a fost că inexistente, fiind zi și nefiind mâncare prin zonă. Până la urmă, i-am rugat pe colegii iubitori de munte 😀 să ne ducă înapoi sus cu mașina, spre cota 1.400, unde se îndreptau și ei, cu gândul să coborâm cu telegondola. A fost al doilea moment din zi, în care ne-au mișcat prezența de spirit și solidaritatea oamenilor așa că, dacă se întâmplă ca articolul nostru să ajungă și la prietenii prahoveni care ne-au ajutat, am vrea să le mulțumim încă o dată. 🙂

Întoarcerea cu telegondola am prins-o chiar la țanc, pe final de program, fiind foarte aproape de ultima coborâre. Și, odată ajunși la mașină, ne-am gândit unde să semnalăm prezența urșilor, care erau, de fapt, o ursoaică și puii ei. Din păcate, aveam să aflăm că erau pe mijlocul drumului pentru că erau câteva mașini, din care coborâseră oameni și îi hrăneau, expunând urșii poate fără să-și dea seama și condamnându-i la riscul de a fi omorâți, dacă lucrurile ar fi degenerat. Noi am semnalat situația la Salvamont Sinaia, iar de acolo ni s-a spus că se știe despre episod. Nu ne-am putut abține să ne întrebăm de ce, dacă se știe, nu se anunță acest lucru prin stații audio la cota 1.000m și 1.400m, astfel încât oamenii să se poată proteja și să nu fie în situația noastră, în care ne-au despărțit nici 20 de metri de o mamă-urs și pui urși, probabil una dintre cele mai periculoase combinații.

Una peste alta, iată câteva lucruri bine de știut, dacă nu ai noroc de cineva, așa cum am avut noi și te întâlnești cu ursul:

  • cel mai bine ar fi să eviți plimbarea pe munte singur, ci în grupuri mari;
  • fă-ți simțită prezența pe traseu, vorbind tare;
  • există un clopoțe, bearbell, pe care îl poți agăța de rucsac;
  • în cazul în care, totuși, te întâlnești cu un urs, contrar instinctului nu o lua la fugă;
  • nici cățăratul în copaci nu e o idee mai grozavă;
  • pe cât posibil, păstrează-ți calmul și îndepărtează-te ușor;
  • e precaut să ai la tine petarde și un spray special, nu în ideea de a răni ursul, ci de a câștiga timpul necesar îndepărtării.

Un apus la Castelul Peleș, ceva ce merită bifat

Una peste alta, ne-am îndreptat către Castelul Peleș, pe care l-am redescoperit în culori splendide și în aproape primăvară, savurând ceva bun de băut și prăjituri cu gust de ca-pe-vremuri la terasa din apropiere și admirând un apus de poveste. După înserare, ne-am oprit la o terasă care ne atrăsese atenția în Sinaia, WooD, unde am gustărit câte ceva. Noi am ales spaghete Carbonara, care au fost foarte bune și cartofi prăjiți cu brânză rasă, care din păcate au fost congelați, deși întrebasem și ni se spusese că nu. 😀 Și, deși am stat afară, am admirat puțin și interiorul, foarte instagramabil.

Cât a costat toată ziua departe de zumzăiala orașului

Una peste alta, ne-am întors în București chiar aproape de ora-limită, 23, ca în anii de liceu. 🙂 De fapt, și atunci aveam voie mai mult. :)) Și am petrecut câteva ore bune în natură, căci simțeam o nevoie pregnantă de aer liber. Costurile unei astfel de zi sunt între 100 de lei (combustibilul pentru drum dus-întors, cu plecare din București) și 300-400 de lei (cum a fost în cazul nostru, în care am mâncat la cabană, ne-am plimbat cu telegondola, am petrecut apusul la terasa din apropierea Castelului Peleș și „ne-am făcut plinul” cu o gustare de seară). Data următoare, pe o vreme mai prietenoasă în care vrem să ducem la bun sfârșit traseul pe care ni-l propusesem, vom încerca varianta money-friendly, cu sandvișuri de acasă, plimbare și aer curat. 🙂

Lasă un răspuns