Una dintre zile am dedicat-o lui Pompei, orașul care, în urmă cu 2.000 de ani, era „topit” de lavă și mii de oameni mureau fulgerător, din pricina cenușei. Pompei impresionează prin modul în care s-a conservat, de-a lungul celor două milenii. Uitându-te la el, poți să îți închipui cu ușurință orașul de altădată, freamătul de pe străzi, agitația din fiecare cotlon și viața care se desfășura în fiecare casă.
Oamenii credeau că vulcanul Vezuviu este un simplu munte
Înapoi în timp, oamenii care-și duceau viața în Pompei credeau despre Vezuviu că este un „simplu” munte. În clipa în care a erupt, istoricii spun că cei din împrejurimi nu s-au alertat, doar ce-ar fi atât de speriat? Neștiința, însă, i-a costat ultimul suflu și aceia care nu au reușit să fugă au murit îngroziți și „capturați” de lavă sau sufocați de gazele toxice, apărute după erupție. Scrierile din acele timpuri arată că erupţia Vezuviului a început, în ziua de 24 august a anului 79, durând toată ziua şi toată noaptea. La început, „un nor enorm, cu aspect neobișnuit” a fost observat ridicându-se deasupra vârfului „muntelui“. Apoi, a urmat dezastrul: „Se auzeau țipetele femeilor, bocetele copiilor și strigătele bărbaților; unii își chemau părinții, alții copiii sau soțiile. Era ca și cum întreaga lume murea cu mine, iar eu cu ea”.
Trei oraşe aveau să devină fantome -Pompei, Herculaneum, Stabie-, precum și câteva localități mai mici. De fapt, puterea eruptiei a fost atât de mare, încât cenuşa a ajuns până în Egipt și Siria. Se crede că, din cei 20.000 de locuitori, au decedat aproximativ 2.000 de oameni, rămăşiţele lor fiind împrăștiate în clădiri, pe străzi şi chiar în afara oraşului. Cei mai norocoși, însă, deloc întâmplător și cei mai avuți, au reuşit să părăsească Pompeiul, înaintea catastrofei.
Descoperit abia după 1.700 de ani
La 2.000 de ani distanță de acel dezastru, poți revedea în Pompei cum era un centru important al oamenilor din acele timpuri: numeroase case, bazilica, Templul lui Jupiter, teatre. Cei mai bogați aveau pereţii caselor decorate cu fresce şi mozaicuri și aproape fiecare casă avea o construcție incredibilă pentru acele timpuri – un bazin de colectare a apei de ploaie, menit să compenseze deficitul de apă cu care se luptau, pe atunci, oamenii din Pompei. De altfel, săpăturile ulterioare -începute timid abia după 1748 și avansate mai serios în 1860- au arătat cum, sub stratul de cenuşă, gros de câţiva metri, au fost descoperite case cu mobilier intact, oameni şi animale care n-au reuşit să se salveze.
Ce să ai în vedere, înainte de a vizita Pompei
Pentru Pompei credem că ar merita rezervate două-trei-patru ore, în funcție de răbdarea fiecăruia. Un bilet la fața locului costă 18 de euro, fiind inspirat de vizitat într-o zi cu temperaturi prietenoase, căci muzeul aflat în aer liber nu prea oferă zone de adăpost de soare sau caniculă. Și neapărat cu apă la purtător! Întrucâtva, întocmai cum „dictează” tradiția de odinioară, și în prezent Pompei se confruntă cu lipsa apei ? – noi am avut surpriza ca punctul care figura pe hartă drept locul pentru recreere și hidratare să fie părăsit și scos din circuit. Până la urmă, am găsit un locșor, dar cu greu și după câteva ore, așadar câteva sticle de apă sunt mai mult decât inspirate. Totodată, deși teoretic au un ghid audio disponibil pe baza unui cod QR, din loc în loc, la punctele cheie din muzeu, acesta nu era funcțional, din păcate, așadar documentarea pe cont propriu s-ar putea să fie singura soluție.
Una peste alta, Pompei are toate șansele să te impresioneze. E nevoie doar să arunci o privire pătrunzătoare întregului loc și, cu un strop de imaginație, are tot ce îi trebuie să te poarte înapoi, în urmă cu 2.000 de ani, spre ceea ce se știe că era viața, pe atunci.
